E o responsabilitate imensă și o experiență totală.

Noi, care oricum avem niște experiențe de viață incredibile…

Noi, care ne-am cunoscut în trenul 1741 București-Oradea, pleacă de la linia 2… și ne-am despărțit tot în el, la finalul călătoriei…

și ne-am regăsit în 1742 Oradea-București, pleacă (mereu) de la linia 3… și ne-am despărțit la fel, la final de linie…

Și-n sfârșit ne-am mai întâlnit odată ca niciodată și-am rămas împreună de-atunci, ca să împărțim bine și rău, să creștem un copil, să pierdem alt copil, să ne pierdem părinții și-n cele din urmă, la 60 de ani, să ne construim o casă.

WOW.

Am tot zis în ultima vreme că dacă aș mai avea 10 vieți, nu aș mai construi nicio casă, veci! Dar, am greșit. E o experiență pe care nu o au mulți oameni. Suntem privilegiați. M-am gândit, tot în ultima vreme, că a trebuit să-mi pierd părinții ca să-mi construiesc o casă a mea… Trist. Dar. Nu e așa.

Când ne-am căsătorit, după ce ne-am mutat în Oradea, el avea 6 milioane salariu, eu aveam 18 milioane la Asirom și stăteam picior peste picior la biroul meu de contabil șef din Ștefan Zweig.

Am fi putut să ne construim o casă. Am fi putut să realizăm multe, mult mai multe… Adevărul însă este că ne-am complăcut. Ne-a fost mai cald, mai lejer, mai comod, mai fără prea multă bătaie de cap, că ne gândeam probabil că și așa aveam destule…

Până la urmă viața ne-a dus tot unde a vrut ea. La Chișirid. HA!

Nu-mi pare rău de ceea ce nu am realizat. Dar regret foarte tare complacerea și obișnuința cu f…king zona aia de confort, care ne-a ținut prizonieri în cușca șoarecilor. Cușca aia, cu roată, de la zoo…

E cel mai mare pericol pentru orice om care a venit pe pământ ca să-și trăiască viața la cote înalte… și-n schimb cade pradă confortului și stă 20 de ani în chirie pe motiv că e mai ieftin, nu bagă banii în betoane, e prea scump să construiești (orice) și se fofilează cât poate.

Acum? Sunt foarte foarte foarte recunoscătoare tuturor oamenilor care m-au ajutat să-mi depășesc condiția!

*Dacă pot să dau mai departe, e pentru că, la rândul meu, am primit.*

Profii mei, mentorii mei, scriitorii mei, Wayne Dyer, Paul McKenna, Andreea Filip, Lorand Soares Szasz, Andy Szekely, Valentin Nedelcu, Bogdan Vasile, Marisa Peer, Joe Dispenza, Daniel Zărnescu, Pera Novacovici, Abraham- Hicks, Harv Eker, Deepak Chopra, Vishen Lakhiani, Masaru Emoto, Carl Jung, Nale Donald Walsh, Raita Laura care mi-a dat agenda asta din poză 😍 și m-a susținut necondiționat mereu, mereu…Mulți, mulți alții… Care m-au făcut să văd ce refuzam cu obstinație să văd:

Că viața trebuie trăită până la ultima picătură!

Și că, dacă nu-ți faci o casă, măcar construiești ceva, orice, o afacere, un grup de suport, un azil de bătrâni, o viață mai bună pentru familia ta și pentru tine, te duci într-o croazieră, faci un ocol pământului, vezi Patagonia, Dubaiul, Himalaya, orice, orice, orice.

Sunt fericită și recunoscătoare că pentru noi 2, așa cum am fost noi, în cei 22 de ani, cu bune și rele, viața a mai avut totuși ceva de spus, pe lângă multe chestii aiurea pe care ni le-a turnat pe gât fără să ne ceară voie.

Îi mulțumesc și sunt foarte fericită! ❤

Și-n plus, dacă puteți înțelege/învăța/beneficia de ceva din toate astea, dacă am putea să fim vreun exemplu pentru voi, de așa da și așa nu… aș fi în culmea fericirii. Și m-aș simți răzbunată pentru tot ce n-a fost…